Oprește-te puțin cititorul...vreau să mărturisesc ceva...Imi cer mereu scuze pentru ceea ce fac, când simt ca deranjează pe cineva drag. Stiu...o să va întrebați "Și ce dacă, este normal!"
Ea ii spune lui: "Îmi rămâi în gând. Mereu un zâmbet jucăuș. Simt atâta atenție din partea ta, chiar și atunci când nu mi-o acorzi, tu ești acolo suspendat în gândul meu.Suna anapoda și incoerent?"
Suflet mic cu ochii de peruzea, gropițe adânci pline cu gingășie, ochii mici cu strălucire de licurici...ai plecat prea repede din mine, ai rămas prea puțin în lume, ai lăsat prea repede din tine în mami și tati.
Ceva creat de mine, ca orice mămică, care încearcă orice posibil,doar să îl ajute pe prichindelul ei să depășească un moment "catastrofal". Ce să facem? așa percep cei mici diversele momente ale vieții mai putin confortabile.
Serile răcoroase de vară mă aduc mereu spre tine. Vântul adie pe corpul meu la fel cum buricele degetelor tale mă mângâiau atunci când erai aproape.
Acceptarea lipsei de control ne poate reechilibra emoțional. Cum anume? Prin înțelegerea faptului că mereu vor fi lucruri ce se vor materializa independent de eforturile noastre.
Vin acasă! Soarele se joacă printre culorile Aureolei Boreale. Oare e posibil?
El stă semeț ziua, Ea se ridică triumfătoare seara.
Nu ai cum să te regăsești decât dacă te-ai pierdut. Evoluăm prin tărie de caracter nu prin slăbiciune.
Arta comunică pentru toți în același timp, pentru a ajunge la esența vieții. Este mai important ca dirijorul să asculte orchestra, nu ca orchestra să îl asculte cum să cânte. Învață lăsându-i să te învețe.
Se apropie momentul....ssss...mai ușor,vreau să aud încă o dată sunetul zăpezii sub urma pasului meu produs aseară, în timp ce mă îndreptam spre fereastra din sticlă aburindă și cadru din lemn de brad.
Acum e gata. Pot cobora din pat. Sunt gata pentru agitația nebună, specifică, fără de care, n-aș putea să depășesc această perioadă. Se apropie...
