Cămașa ta pe trupul meu, parfumul tău pe pielea mea...

   Cămașa pe care o doresc, cămașa pe care n-am apucat să o port. Brațele tale, capul meu aplecat pe pieptul tău, cafeaua fierbinte făcută de tine și țigara de după o seară pe care ne-o doream, ne-o imaginam, tăcerea, sunetul respirației tale care se descarcă în mine și se formează una cu a ta.

   Cât mi-am dorit să îmi dăruiești acest moment. Ce va fi după ce cafeaua se va termina, ce va fi după ce ultimul fum va arde țigara și se va scutura de scrum, ce va fi după ce mă vei ridica doar ca să mă dezbraci de cămașa ta?

  Va rămâne gustul sărutului tău, amintirea unei nopți în care am fost a ta și tu ai fost al meu, va rămâne parfumul tău care îmi învelește trupul, ținând senzația aprinsă.
   Știu că trebuie să plec, știu că trebuie să pleci!

   E ok, dar mai stai puțin. Încă nu îți retrage brațele de pe trupul meu, mai lăsa-ți buzele pe fruntea mea, nu îți retrage înca mângâierea mâinii tale care se joacă prin părul meu, mai lasă-ți vocea să mă mintă frumos, lasă-ți râsul să îmbrace dimineața noastră împreună și lasă-ti zâmbetul să mă gâdile pe gât și să îmi sopteasca în ureche placerea sălbăticiei, a pasiunii pe care am lasat-o să se dezlănțuie sub presiunea dorinței atât de așteptate să prindă contur prin trupurile noastre.

   Mai stai puțin doar. Știu că totul se va sfârși, dar lasă-mă să mă mai scald în jocul tău.
   Nu mai sunt un copil, știu că după asta, drumurile noastre se vor separa.Voi pleca și voi lua cu mine senzatia a tot ceea ce ai fost tu pentru o noapte. Nu vreau să umbresc acest moment cu nimic. Nu vreau să mai întreb nimic, nu vreau să știu dacă va mai fi ceva, nu vreau să patez ceea ce am fost, chiar dacă totul a fost doar pentru o noapte.

  Nu mai sunt o adolescentă. Nu am nevoie să mă minți că mă vei suna.Vreau să taci, nu vreau să îmi vorbești. Nu strica momentul dimineții. Brațele tale puternice încă îmi cuprind talia firavă. Brațele mele le cuprind pe ale tale. Nu am aceeași forță, dar te țin strâns. Îmi întorc capul spre tine.Te privesc în ochii pătrunzători. Privirea ta își trimite forța în mine, corpul mi-l fulgeri cu fiori care îmi fac inima să îmi bată repede, respirația mea să devină sacadată.

   Mă simți cum mă strang. Schițezi un zambet dulce si fermecător în colțul gurii. Vrei să îmi spui ceva. Dar nu vreau să te las, îți pun degetul pe buze pentru a nu le lasa să dea drumul cuvintelor. Dau ușor din cap. Nu vreau să îmi dai nici o explicație, nu vreau să mă minți, nu vreau nici o promisiune. Vreau doar să mă cuibaresc încă puțin la pieptul tău, să ne bucurăm de aici și acum. Vreau doar să mai stăm puțin fără să întrebam Timpul cât mai avem până trebuie să ne trezim din această fantezie și să reintrăm în realitățile noastre.

   Lângă tine am devenit o femeie completă. Îți place că în sfârșit sunt a ta. Îți place cum m-am transformat lângă tine. Aici voiai să mă vezi că ajung. Până acum îți era frică că aș fi putut să complic un lucru simplu.

   Mi-a luat ceva timp să înțeleg cum ar fi nevoie să trăiesc o astfel de experiență. Fără trecut, fără întrebări, fără să caut răspunsuri sau înțelesuri, fără să încerc să îi dau un sens nopții.

   Acum am văzut că doar e nevoie să o trăiesc din plin. Fără viitor sau planuri, fără așteptări. Doar cu dorința ta, a mea și doar cu decizia Timpului de a calcula el, daca să repete noaptea, să dea frâu liber Spontaneității să ne atragă din nou. Sau doar cu decizia Timpului de a stabili că a fost doar o pasională trăire care va rămâne în sertarul amintirilor frumoase, la care mă pot întoarce când te revăd în minte sau în intersectarea drumurilor.

  Chiar și pe tine te uimește maturitatea în care îmbrac experiența aceasta.

   Aici îți doreai să mă aduci, ca să mă consideri demnă de a te avea si tu hotărât să mă ai. Te bucură și parca simți o nevoie pe care nu ai mai simtit-o. Aceea de a verbaliza bucuria și aprecierea de a mă regăsi în felul acesta. Dar nu îți permit. Nu este încă momentul! Nu face asta acum!

  Sunt o femeie puternică, pasională și libera în sfârșit de puerilitatea lipsei de experiență. Tu mi-ai dăruit ceva ce n-am trăit vreodata. Tu m-ai adus aici, doar cu tine, doar pentru tine vreau să traiesc postura aceasta. Restul Nu mai contează.

  Vorbe, păreri, pălesc sub perfectul trăirii pe care mi-am dorit atât de mult să mi-l oferi.
  Sunt o femeie cu suflet de copil jucăuș dar minte liberă. M-ai învățat asta. Dar femeie vreau să fiu doar pentru tine,doar în preajma ta.

  Atâția ani au trecut ca să ajungem aici. Știu că va trebui să pleci, știu că va trebuie să plec.

  Daca vreodată voi fi pusă sau tentată să retrăiesc așa, vreau să fie doar cu tine, lângă tine. Ceea ce mi-ai oferit, ceea ce ai obtinut de la mine voi lasa doar pentru mine și tine.

  E ok, poți merge mai departe. Poți merge spre următoarea. Nu-ți voi cere socoteală, nu vreau să știu de ce.

  Nu mai sunt copil, nu mai sunt adolescentă. Sunt o femeie acum.

  Nu mai vreau să stric momente. Orice îmi vei dărui le voi lua cu mine și mă voi bucura în tăcere de ele. În tăcerea dimineții sau a nopții. Singură cu mine în compania cafelei, a Soarelui sau a Lunii, a Vântului și a Aerului.

  Mă voi bucura în tăcere de ele cu tine lângă mine, dacă vei simți că ai nevoie să îți țin companie. Dar mai stai puțin. Nu mai e mult.

  Privesc cerul. Norii au venit să acopere Soarele. Ultima gură de cafea s-a scurs pe buze. Ultimul fum s-a lăsat dus de aerul proaspăt al dimineții. Vântul și-a făcut apariția ca un vârtej, a dărâmat ceașca pe podea. Sunetul cioburilor a fost semnalul trezirii la realitate.

  Ma întorci spre tine. Încă te țin strâns. Îmi iei fața în mâini și ma săruti cu putere, brusc pentru ultima oară. Vrei să îmi spui ceva. Te opresc, furându-ți încă un sărut. Prefer să simt gustul buzelor tale, decât să las cuvintele sau promisiunile să facă zgomot. Când vine vorba despre noi, totul a fost o continuă schimbare, haos, tumult. Dar nu și tăcere.

  Eu, tu, noi, pasiunea, fiorii, forța și tăcerea e tot ce vreau să ne rămână până când ne vom reîntâlni. Nici planuri nu vreau să facem. Ne completăm atât de bine când ne dăm cu totul momentului în care ne lăsăm prinși.

  Te îmbraci. Eu raman pe canapea, întinsă și te privesc cum îți îmbraci corpul. Te apropi de mine. Știu ce vrei să faci. Vrei să mă dezbraci, dar nu pentru a mă avea din nou, ci pentru a-ți lua cămașa în care stau atât de comod.

  Lângă mine se află un tricou. Îmi apuci cămașa. Eu îți prind mâinile și le strâng odata cu cămașa.

  Știu că trebuie să pleci. Acum poți să pleci. Sunt pregătită. Ne privim în ochi. Mă privești. Eu privesc spre tricou.
 Ști ce înseamnă pentru mine cămașa ta, acea cămașa la care visam să o port după ce deveneam a ta.

  Mi-ai dat drumul la mâinile care o țin strânsă. Rămân uimită cum păstrezi tăcerea și lași doar privirile să vorbească pentru noi. În acel moment nu mai ești băiatul cu sufletul răvășit, ci un bărbat care a înțeles exact ce am nevoie ca să pot merge mai departe.

  Maturitatea cu care mergi spre finalul poveștii este atât de natural utilizată. Cumva respectul a ceea ce sunt aici și acum a reușit să te miște. Ce vei face cu ea, nu contează, tu vei decide. Și eu la fel.

  Îți iei tricoul. Îți pui adidași. Îți pui geaca. Mă ridic, să te conduc. Îți pui palma ta pe obrazul meu, îți cobori mână spre cămașa desfăcută. Lasă-mi-o ca amintire a unui moment în care m-am simtit doar a ta.Te rog..

  Când m-am decis să mă dăruiesc ție, mi-am asumat responsabilitatea și consecințele cu totul. Asa că nu voi pune întrebări. Nu îți voi scrie mesaje, nu voi astepta nici măcar un telefon.

  Am zis că nu mai sunt copil, nu mai sunt adolescentă. Ci sunt femeie. Cea pe care tu ai creat-o.

  Acum pleacă, am ce îmi trebuie. Am cămașa ta pe trupul meu, parfumul tău pe pielea mea, fluturași din stomac și pasiunea nopții.

   Este dimineața. M-am trezit cu tine în gând. Cu gândul cămășii tale pe trupul meu.

  Merg din nou spre balcon, mă întind pe șezlong. Strâng o cămașa oarecare cât mai aproape de trupul meu. Mă cuibaresc în ea. Închid ochii și derulez din nou fantezia care mi-a umplut noaptea, făcând-o să treacă mai ușor.

   Sunetul cioburilor a fost de fapt semnalul trezirii din fantezia mea pe care încă o astept sau sper că mi-o vei oferi într-o zi. Acum se lasa ceața..

  Nu e cămașa ta, e a mea. Ce spui?! Daca citești aceste gânduri, putem să facem schimb?

  Abia acum am înțeles cum mă vrei. Mă poți avea, dar te rog înainte să pleci, mai stai puțin și lasă-mi cămașa ta ca ceva ce în sfârșit a prins contur.

  Cămașa ta este martoră la transformarea fanteziei în realitate. Măcar așa voi ști că nu a fost doar un vis...ca cel pe care l-am avut acum.