Ce ascunde Politețea exagerată?

Oprește-te puțin cititorul...vreau să mărturisesc ceva...Imi cer mereu scuze pentru ceea ce fac, când simt ca deranjează pe cineva drag. Stiu...o să va întrebați "Și ce dacă, este normal!"

Așa credeam și eu, până când cineva mi-a atras atenția. De fapt este normal să facem asta, doar că nu trebuie mereu la cea mai mica chestie să ne grăbim să spunem "Iartă-mă, nu am vrut, îmi pare rău, scuze...".

La fel altcineva mi-a atras atenția că spun prea des "Mulțumesc!"

"Bine, dar care este problema, e normal!"-am spus eu.
"Așa este, dar nu spus în exces!"-spune el. "Adică...?"-întreb eu.
"Pai...eu fac lucruri pentru tine sau pentru oameni dragi, din plăcere, nu simt nevoia si nici nu-mi place sa mi se spună mereu mulțumesc. Dacă omul acela este fericit pentru că eu am reușit sa contribui și sa-l ajut...e de ajuns. Reacția lui, expresia feței sale este de ajuns mulțumesc pentru mine!"-a răspuns el.
"Corect, asa gândesc și eu."-am spus eu.
"Atunci...de ce faci asta?"-a zis el.
"Nu știu să-ți zic "-am spus eu.
"Până găsești răspunsul, te rog atunci să nu-mi mai spui mulțumesc pentru fiecare lucru mic pe care îl fac pentru tine, ok?"-mi-a spus el.

Anii au trecut, evenimente, oameni, sunt multe care ne schimba, ne modelează in bine sau mai puțin bine și ajungem să fim mai mult cum vor alții. Nu avem curaj sa fim noi înșine, nu avem curaj sa ne exprimăm gândurile.

Viața și o dorința mare de autocunoaștere pot fi declanșatori pentru a descoperi temerile noastre și a încerca să le depășim.

Sunt multe temeri in spatele unor comportamente exagerat de politicoase.

Ne poate speria gândul ca putem pierde pe cineva la care ținem mult, ne este teama ca putem pierde grija lui/ei, răbdarea acelei persoane sau simplu fapt ca, indiferent de starea lui/ei, mereu sunt acolo să ne asculte, să ne încurajeze sau sa ne spună o vorba bună, o gluma care sa ne facă sa zâmbim, dacă inițial plângeam.

Când un om este lângă alt om, de multe ori, nici măcar nu contează câtă experiență are pe un subiect, important este ca încearcă, ca este acolo și ne întreabă "Ce pot sa fac mai mult sa te ajut?"

După un timp....am înțeles de unde vine aceasta politețe, dar am și înțeles că atunci când ni se atrăge atenția, nu trebuie sa mai fim asa exagerati in reacții si sa nu ne mai speriem atât de ușor. Am înțeles ca acea persoana nu se supara pe noi, ci doar isi spunea părerea cu scopul de a ne ajuta...a ne ajuta sa nu rămânem copiii mici, care atunci când făceau vreo boacăna, se speriau atât de tare de cearta sau pedeapsa părintelui.

Si uite atât de ușor, devenim copii obedienti, mereu ascultători, cei mai cuminți si educați. Ce nu știm și descoperim ca adulți?..asta dacă avem noroc de persoane bune lângă noi. Ajungem niste adulți naivi de care pot profita alți oameni mai putin binevoitori.

Așadar, următoarea dată când cineva va atrage atenția, nu va grăbiți sa va supărați sau enervați pe acea persoana. Mai bine opriți-vă și întrebați-vă:"Oare are dreptate?"

Poate fi o invitație bună la introspecție, schimbare și descoperire. Putem afla și rezolva lucruri despre care nici nu eram conștienți. Sau poate ca eram, doar ca aveam nevoie de cineva sa vina sa ne deschidă ochii.