Copilul...continuu...copilul din noi

     Suntem...
     Copii,asta suntem mereu,nu doar când ne jucam,nu doar când glumim, nu doar când ne alintam. Suntem copii și atunci când nu putem fi cu adevărat fericiți cu ceea ce avem în viața noastră,indiferent dacă acel "avem " are legătură cu partea
materială,emoțională, spirituală.

    Nu sunt mulți cei care ajung la libertatea absolută. Mulți sunt cei care trăiesc în lumea lor,creată după propriile valori,idei,gânduri, dorințe,judecați.Se închid acolo și continuă să trăiască înconjurați de cei care văd aceleași lucruri pe care le văd și ei.E ca un resort cu circuit închis.

     O fi bine sau nu o fi bine?În cazul acesta nu există adevăr absolut cu pârghii ancorate în realitate. Sunt doar păreri emise de minți diferit educate.
     Ar fi nevoie să punem la punct Orgoliul din noi,ca să recunoaștem acest lucru,poate să ne lovim de dra Dezamăgire,lucru firesc,dar măcar nu ne-am mai încarca cu Judecățile carcotase,gata gata mereu să ne consume energie,timp,pe care atât de ușor l-am putea investi în altceva.

     O prietenă de nădejde este Acceptarea. A nu se confunda cu Resemnarea.In acceptare trasam limite,în resemnare,mințim acceptarea ca are dreptate,iar limitele le ignorăm.
      Adevărul este că starea de "Ce are ea sau el și eu nu am?"ne hrănește,ne păcălește și ne ia din energie,îndeajuns,încât să nu mai putem să ne creem cea mai buna și liberă versiune a propriului Eu.Se cheamă auto-sabotare.

     Nu cred ca cineva tînjește după starea materială,aici nu mă refer doar la bani.Eu cred ca tanjim după starea pe care noi nu o putem atinge și o vedem în celălalt.                   Vedem exteriorul frumos al lucrurilor posedate de altul,observăm măștile frumos decorate și apare dorința de a fi altcineva cu altceva. 

     Ce ne dorim în fapt?Sigur nu detalii,ci stări pe care credem că ei chiar le dețin fără să își dea seama. Vrem confortul,liniștea, relaxarea,independența, călătoriile, casele,hainele,orice noi nu avem sau nu avem destul cât să ne "împlinească ".

     Dacă am reuși să ne reconstruim stima de sine,încrederea, imaginea de sine am reuși să privim în oglindă,să vedem corect ceea ce ni se arată,apoi să privim doar în noi.Cred ca are sens oglindirea,daca e să ne gândim că retina ne arata imaginea inversă a ceea ce reflectă sticla,nu?Eu zic sigur da!

     Observ că e mult mai ușor să îți faci rău, să te folosești de orice mecanism de a nu-ți da voie să crești.Parcă îmi aduc aminte că celor mici le place joaca,nu asumarea responsabilității,Nu?Sună cunoscut?