Distanță sau Distanțare! Alegerea este a Noastră!

Dezbracă-mă, dar nu de haine, nu cred că ai mai ști cum și nici eu nu mai doresc să mai simt cum se scurge veninul din tine pe pielea mea.

Senzația sărutului umed încă îmi bântuie corpul. Nu cred să pot să fac față avalanșei din tine. Mă atrage ca un magnet. Este încă vie senzația de arsură, pe semne veninul încă nu s-a eliminat.

Nici eu nu vreau să fac ceva pentru a-l elimina prea repede. Ustură, dar prefer așa, altfel cum te-aș putea privi după atâta timp în ochi?! Cum aș reuși să stau lângă tine fără să vreau să te ating, decât dacă mintea îmi aduce aminte, ajutat de arsură, că dacă mă apropi prea tare, a-i să mă izgonești brutal, dar nu înainte să mai rupi o părticică din mine. 

Întoarce-te spre oglindă...eu sunt acolo. Dacă voiai o parte din mine, doar trebuia să îmi spui...clar..și ți-o cedam fără condiționare. Nu era nevoie să faci altceva.

Privește-mă atent, vorbește-mi, suntem doar noi doi în încăpere...Cum vrei să te văd, zi-mi și așa te voi vedea, dar dă-mi ceva. Ajuta-mă să te înțeleg...Sunt doar un om, pot să citesc părți din tine, le pot desluși, dar doar atunci când le lași să se dezvelească în prezența mea.

Am fost TU demult, așteptând ca cel de lângă să mă vadă, să știe ce vreau să facă, să fie, să zică, fără ca eu să fac și cel mai mic efort de a verbaliza, verbal sau non-verbal ceva, orice.

Crede-mă așa nu se poate, dar acest lucru este ceva ce se învăța doar din experiențe proprii, doar de către cei cărora le este prea frig în propriul corp și își doresc să evolueze spre ceva mai cald, mai luminos, mai viu din ei.

Închide ușa, temporar sau definitiv, alegerea este a ta...nu te mai speria de mine, promit să îmi păstrez distanța atâta timp cât vei avea nevoie.

Nu te teme, când te vei întoarce, apasă clanța, deschide ușa. Acolo mă vei găsi...în încăperea în care m-ai lăsat când ai plecat. Acolo voi fi mereu când vei alege să-mi vorbești altfel..

Dacă nu mă vei găsi acolo, nu te grabi să mă judeci, adu-ți aminte că nu te pot auzi când alegi tăcerea. 

Trebuie să plec mai departe, zăresc în depărtare un copil care strigă și se zbate. Mă grăbesc să ajung la el, îmi face semne.
Am o rugăminte la tine, am lăsat ușa întredeschisă, poți păși în interior, dacă nu, închide-o tu te rog, de data aceasta nu vreau să mă mai întorc doar pentru atâta din drum. Am încredere că orice vei decide, vei alege să fie bine și pentru mine.

Dar mergi acum te rog spre încăpere, am lăsat ușa întredeschisă de ceva vreme, poate de prea multă vreme...și oricât de dureros va fi, am nevoie de o încheiere!