Fluturași de Teamă

Vin acasă! Soarele se joacă printre culorile Aureolei Boreale. Oare e posibil?
El stă semeț ziua, Ea se ridică triumfătoare seara.

Orice e posibil! Respir. Afară e război, inamicul îl vedem. Soldații sunt cei invizibili.
Teamă! O simțim uneori în funcție de ceea ce alegem, conștient sau nu, să traversăm.
Dar cum arată? Poate avea miros? Gustul pătrunde și își face simțită amintirea? Orice haină îmbrăca, Teama, ne încolteste.

Poate fi teama de eșec, de neputință nedefinită, de durere care pare că nu se poate metamorfoza, de abandon, de pierdere, de un nou început, de critică, de umilință și lista o putem completa fiecare în funcție de ceea ce reușim să identificăm în noi înșine.

O lungă perioadă mi-a fost teamă de multe temeri..hilar sau ironic,nu? Apoi într-o zi frumoasă de toamnă am întâlnit un om minunat.

Cumva mi-am făcut curaj să trec peste teama de a mă adresa ei. A fost cea mai bună alegere! De-a lungul interacțiunilor, mergând pe o pantă, când ascendentă, când descendentă, Teama era puternică. Voia să mă tem de schimbare, de acest om minunat, care îmi arata câte lucruri esențiale stau pitite, așteptând să iasă, să mă elibereze.

Eram într-un cocon. Cât de confortabil era, nu pot descrie în cuvinte. În tot acel proces simțeam că joc rolul unei persoane sado-masochiste. Mă bucuram de rapidele revelații, doar ca să simt teamă și respingere față de acest om care mă ajuta atunci când îl strigam să alerge spre mine.

O bătălie mai brutală nici ca am dus până în acel moment. Mă simțeam atât de captivă în mine. Încercăm să sparg coconul...Căldura, perseverența, ambiția, acceptarea necondiționată a temerilor mele, așteptarea de constantă întoarcere fără întrebări sau judecată, toate m-au ajutat să Văd că ceea ce mă ajuta, ceea ce uram în acea persoană, făceau parte din mine. Uram probabil lejeritatea îmbrățișarii atât de naturale și cunoașterea cu atâta nonșalanță a propriului interior. Ca un copil prins în corpul unui adult aflat în plină prăbușire, voiam și eu unealta mentală, acea baghetă magică pe care să o flutur și să fiu ca acest om minunat.

Când am încercat să dau o șansă Temerii, am văzut că nu este atât de înspăimântătoare.

Tot ce înseamnă mecanism de apărare, din perspectiva mea, ar trebui privit invers. Mereu facem greșeala să privim întâi aspectele întunecate ale situației ce ne provoacă marea Teama. Hai să privim întâi aspectele pozitive.

Oricât de neagră poate parea o situație, de fiecare dată vom găsi pârghiile de transformare într-o manieră inimaginabilă.

Coconul în care am stat, în care stăm, este foarte ușor de spart. Eu știu foarte bine!
Nu asta ar fi problema. Ne putem construi și demola câte scuturi dorim, din orice temeri ne sunt la îndemână.

Esențial, ba nu, primordial este ce facem când dăm jos coconul? Ne luăm zborul metamorfozati în cel mai frumos fluture sau ne lăsăm căzuți până la uscare în același scorojit invelis creat de alții?

Cea mai mare teamă de care poate avem nevoie ar putea să fie Teama de Integritate, Credință și Lacrimi de crocodil. Dar nu rezolvăm nimic dacă nu le privim invers negativului.

Om minunat a fost un drum mirific pe care l-aș parcurge la fel pentru că m-a adus aici.
Acum Teama îmi este de cele mai multe ori un tenace pedagog decât un inamic nemilos și feroce.
Pe curând!