Frica este o reacție, Curajul este o decizie!

Gânduri puse în ghilimele, gânduri ce pot fi ale mele sau ale altcuiva. În fond sunt gânduri atât de comune, atât de umane, atât de prezente în minți învelite de varii emoții, ce pot ucide cu totul ființa atât de încercată, chiar de noi ori de soarta.

"Eram atât de sigura că nu mai ești acolo. Și nu ai fost. Am zis că e mai bine așa. E mai bine pentru mine. Deja intrăm în încăpere fără a mai simți emoția aceea de a te revedea, care mă făcea să mă pierd, să imi pierd puterea de a mă concentra și pe altceva în afară de tine.

Îmi aduc aminte atât de clar cum mă pierdeam sub indiferența pe care mi-o afișai. În același timp disprețul tău mă atragea ca un magnet și îmi activa imagini, cuvinte, stări pe care, cândva ai considerat că merit să le primesc. Acum doar le privesc.
Atât de vie era senzația brațelor tale în jurul meu, atât de clare și reale răsunau șoaptele tale în urechea mea, atât de fine simțeam buzele tale cum aluneca în jos pe gâtul meu..

Apoi mi-ai transmis un mesaj foarte concis. Încă nu am reusit să-l descifrez, decodificarea este atât de greoaie. Mereu bruiata de mesaje incerte, pline de confuzie sau de tandrețe, ba acide, ba atât de fierbinți.

Uneori....Nu mai există nici un uneori. Exista vid, ecou și imaginea ta care se tot îndepărtează sau se apropie. Exist eu undeva foarte departe de mine. Parcă aș fi într-o experiență constantă de decorporalizare.

Sunt fascinată si deopotrivă siderată de procesul pe care sunt nevoită să îl parcurg pentru a renunța la scenariul în care sunt atât de acaparată."

E nevoie de curaj să te poți rupe de lucrurile sau persoanele care nu îți fac bine. Este nevoie de curaj să recunoști că ai făcut un pas greșit, că ai luat o decizie greșită. Este nevoie de curaj să te întorci de unde ai plecat și să încerci să rescri...ceea ce tu ști mai bine că e nevoie să rescri...

Observ că pe zi ce trece scuzele întrec încercările. Unii oameni se plâng constant, dar refuză să înainteze măcar un milimetru pe zi.

Fiecare avem ritmul nostru. Sunt de acord cu asta. Dar nu sunt de acord cu faptul că ajungem să găsim acuze si scuze propriului ritm.

Trauma care ne ghidează și ne scrie, prevede chiar, viitorul nostru ca adulți, nu este vina nimănui. Cere cineva la naștere durere la pachet? Trauma nu este vina nimănui, dar responsabilitatea vindecării ei ne aparține în totalitate.

Sunt în acord cu toți pașii pe care ar trebui să îi impunem, să îi respectăm. Sunt de acord, daca relația ne permite, să zguduim persoana aflată în impas sau într-un mic blocaj. Dar sunt în dezacord cu delegarea responsabilizarii și restructurării scenariului pe care îl traversăm zi de zi, trezindu-ne în fiecare dimineață cu același tipare, rostind aceleași lamentări, lansând aceleași frământări.

Mergem spre a pune capul pe pernă seara pe aceleași coordonate greșit setate în speranța că poate mâine ceva se va schimba.

Atât de mirați ne plimbăm, neînțelegînd cum de vorbele noastre, încercările disperate nu ajung să producă modificarea rutinei.

Forța Fricii...Ne zdrobeste încercările mai rău decât palma, jignirea, umilința primită de la agresorul care ne întregește existența.
Tremurul Curajului...stă pitit ca un copil speriat în cel mai întunecat colțișor al cămăruței noastre. Deși Curajul este înalt, impunător și deține o forță distrugătoare, fără sprijinul nostru, fără încurajarea zilnică a pașilor mici pe care îi face în fața Fricii, fără tot acest suport, nu va rămâne nimic altceva decât o umbră ridată de Frică.

Frica este ca un cățel mic, rasa Chihuahua. Frica conține în ea energia distructivă, care matură tot din cale, pentru simpla plăcere a satisfacerii nevoilor, nepăsându-i de cel de lângă. Pe cât este de mică, pe atât de agresivă poate fi degajarea ei asupra Curajului.

În cazurile acestea, dimensiunea nu are relevanță, ci forța propagată de acestea sunt singurii vectori care pot face diferența dintre Înfrânt și Învingător, dintre Victimă și Agresor.

Energia poate fi pe alocuri erotică, de aceea are aceasta putere asupra noastră. Este un drog, dacă se întâmplă să nu ne luăm doza corespunzătoare, se declanșează sevrajul.

Frica este o reacție, Curajul este o decizie. Avem nevoie de ambele pentru a ne salva, pentru a ne oferi scenariul benefic vieții noastre și a celor care fac parte din ea.

Odată gustat drogul, odată traversat sevrajul, căpătăm responsabilitatea conținutului acestora "marionete". Acum Salvatorul are în mână ițele. Acum Frica devine o umbra și Curajul orbește cu lumina sa.

Viața o să trimită din când în când mici droguri umane emoțional. Decât să ne speriem sub amintirea traumei trăite, putem să gustam puțin cu încrederea incomensurabila că vom fi învățat deja și stăpânit sevrajul.

La un moment dat va veni și vârsta, înțelepciunea, liniștea aceea interioară, care natural ne va duce mai departe de viciu. Îl vom privi, poate îl vom saluta, poate îl vom mângâia, dar nu vom mai simți emoția aceea de a dori să gustam din el.

Un zâmbet cald, o privire în ochi, lacrimi de bucurie în interior și o ultimă răsuflare spre ceea ce a fost darul care ne-a oferit o nouă șansă la viață. O viață în care emoțiile nu sunt în competiție, doar se luptă să existe în mod egal.

Dați drumul drogului cu gust de miere și senzație erotică.

Înaintati măcar un milimetru pe zi, o să fiți surprinși cum un infim milimetru va putea să vă repună pe un nou drum...Un drum cu felinare baroc! Lumina va curge din ele, pavând cu mare grijă și multă căldură noua alee spre un nou început.Dacă avem noroc să mai și ningă, cu atât mai moale, pufos și ușor devine pasul.

Încercați!