Indiferență cu ochi pătrunzători...

 "Iartă-mă că încă te doresc și sper să fiu ceva, orice în viața ta. Iartă-mă că încă nu am reușit să învăț cum să nu te mai doresc."

   Ar fi atât de ușor să apeși un buton și să ștergi orice amintire, emoție, vibrație pe care celălalt a trezit-o în tine și apoi a decis brusc că nu o mai meriți sau că nu ți-o mai poate oferi. Fără explicații.

   Cel mai tare doare când cineva important ție pleacă, fără să privească înapoi. Atâtea întrebări lăsate fără un ecou măcar. Așa puteai să te agăți în drumul spre vindecare de gândul că ai însemnat ceva. Că nu ai fost un bandaj pus pe o rană și aruncat, după ce perioada critică din viața lui/ei a trecut.

     Uneori avem această șansă. Avem acel noroc de a spune la revedere, în condiții verbalizate de noi și ascultate de către celălalt. Acolo, după toată nebunia, a rămas Respectul. Se păstrează părțile bune.

      Partea care te-a lăsat să pleci sau partea de lângă care ai plecat, acea parte suferă cu tine și chiar dacă nu vă mai "aparțineti", acea parte este acolo să te țină în brațe și să te asigure că ceva mai bun va apărea. Că el/ea nu e menit pentru tine. Că nu te merită, că este atât de ireparabil ca ființă. Nu vrea să te striveasca și pe tine sub greutatea propriei cicatrici. Este atât de sigur că va rămâne așa. Pentru acest motiv alege să te protejeze pe tine.

      Într-un mod bizar și dificil de digerat de către tine, vorbele acestea, cu sens doar pentru cel ce le rostește, conțin o doză de altruism inconștient livrată.

      Doare, dar te asigură că va veni și ziua când veți sta la o cafea, vei râde și îi vei mulțumi că a fost atât de puternic pentru tine, că te-a respectat când putea să te folosească până la devastare, că a avut curajul să îți dea drumul.

       Alteori, nu avem această șansă. Degeaba îi spui ei sau lui că ai nevoie de însăși prezența, că ai nevoie să îți acorde puțin din timp ca să îți explice...Se întoarce fără să îi pese. Stie ca te doare, dar nu îi pasă. Durerea ta îl irită. Nu are nevoie sau dispoziție să o gestioneze. Pur și simplu nu are chef.

       Te trezești dimineață cu gândul la el/ea. Te duci seara la culcare cu același gând.
Oare cum poate atât de ușor să treacă peste zi, fără să îți dea măcar de înțeles că printre gândurile lui sau ale ei, ai fost și tu acolo?!

        Să fie orgoliu care îi mângâie vanitatea?Egoismul care îl încurajează până la asigurare, că ar fi o slăbiciune și expunere la vulnerabilitate, să își permită o etalare, oricât de mică a afecțiuni, indiferent de cantitatea în care a arătat-o în relație?Nici genul de relație pe care l-ați avut nu are nici o relevanță pentru acea persoană. Indiferența probabil este raspunsul la întrebările de mai sus.

        Indiferența este cea mai teribilă formă de inumanitate pe care cineva o poate arăt celui care dăruiește afecțiune.

         Indiferența este opusul afecțiunii. Când tu oferi timpul tău cu inima deschisă, când dăruiești candoare, emoții, minimul la care te aștepți este măcar o mână care îți mângâie ochii, coboară spre obraz și îți șterge buzele, încercând să dea feței un zâmbet....Zâmbetul cald al recunoștinței, respectul a tot ce a făcut povestea voastră să fie scrisă.

       Când în loc de emoția aceasta, primești nepăsare, vindecarea ta devine grea precum o ancora.

        E ușor să dăm sfaturi, să spunem mergi mai departe. Dar cum? Când nu vezi ieșirea și cel de care ai nevoie să te elibereze, alege să te ignore. Iar ignoranța lui te ține blocat. În loc să evoluezi spre ceva mai bun pentru tine, rămâi prins încercând să găsești răspunsuri pentru indiferența pe care ți-o afișează. Acele răspunsuri care, din pacate, nu vor veni vreodată.

       Cum reușim să ridicăm ancora? Cu ce putere? De unde împrumutăm puțină? În tine nu mai este îndeajuns, doar câteva firmituri cât să te poți căra printre nevoile bazale. De la ea/el nici atât nu se pune problema. Printre atâta indiferența arătată, cauți, dar în van.

       În funcție de intensitatea durerii...urlă, țipă, plângi, scrie, cântă, ascultă muzică fix cu acele versuri care pot descrie cât mai fidel agonia din sufletul tău. Cazi la pământ, țineți corpul în brațe și lasă lacrimile să-l inunde. Ai încredere că acele lacrimi vor curge exact cât timp va fi nevoie să îndepărteze durerea. Apoi alte simțuri vor prelua procesul aceasta de vindecare.

       Într-o zi când vei simți că nu mai poți, mergi și privește oglinda. Acolo vei fi tu, plin de vânătăi, dar încă viu.

      Zâmbește-ți, chiar și cu lacrimi în ochi. Ești viu. Ai supraviețuit. Acum este rândul totalmente al tău să te îmbraci și să continui să descoperi pentru ce ai venit în corpul acesta superb. Ce lecții ai învățat?Să lași fiorul entuziasmului să te ajute să afli ce alte lecții mai ai nevoie să înveți. Așa evoluezi, așa ajungem la împăcare.

      Cum sună toate acestea? Dificil, provocator, sufocant? Normal.

      Nimic din ce este de calitate, nu se obține fără luptă. Un pic de sado-masochism, aplicat corect și în doze corespunzătoare, poate fi de-a dreptul uluitor de benefic și chiar terapeutic. Putem consuma doza în scop profilactic, la nevoie, iar în criză este obligatorie de aplicat împreună cu autoironia.

      Nu lua ca pe o umilire încercările tale de a sparge indiferența celui pe care l-ai considerat demn de afecțiunea ta...fie ele disperate,stresante.
Izbește-te de zidul ființei indiferente ori de câte ori simți că vrei să o faci. E ok. Nu cerși în schimb.

      Nu o face pentru a simți iar afecțiunea ei sau a lui. Fă-o doar pentru că îți dorești să afli de unde poți lua puterea de a ridica ancora din mare, fără alt ajutor în afara de al tău. Fă-o ca să poți pleca mai departe într-o altă călătorie. Fă-o, doar pentru simplu motiv al maturității, ca data viitoare, dacă se întâmplă să te mai lovești de un zid uman de indiferența, să ști ce să faci.

     Zâmbește-i cu toată puterea ta, dă-i cea mai mare îmbrățișare, fură-i un sărut rece, încalzeste-l pe buzele tale și zburdă mai departe.

     Cu aceași energie și inocență a copilului abuzat, care aleargă cu puritate spre mâna care l-a lovit, dar cu maturitatea lecției învățate, după aplicarea dozei de rigoare, ia doar ce este bun din indiferența ei/lui și eliberează-te.

     Ai grijă de tine să cazi doar în fața, înapoi să nu te mai întorci!