Micuțul Licurici

06.09.2020

Suflet mic cu ochii de peruzea, gropițe adânci pline cu gingășie, ochii mici cu strălucire de licurici...ai plecat prea repede din mine, ai rămas prea puțin în lume, ai lăsat prea repede din tine în mami și tati.

L-am cunoscut pe tati într-o zi frumoasă de vară. Ne-a luat ceva până am pus la punct ceea ce aveam să fim noi doi, ca să putem să ne dăm seama apoi ce urma să fim noi trei,patru,cinci,etc.

Au trecut ani buni, ani plini de speranțe, de planuri, de frici, dar și de entuziasm. Ne-am decis că te dorim. Dacă eram pregătiți, nu știu?! Oare ești vreodată pregatit să devi părinte.

Cei drept sunt multe cărți, cursuri, păreri, experiențe care se expun din dorința de a ajuta sau ghida viitori părinți. Le-am citit, le-am cercetat, le-am ascultat, le-am simțit prin prietenele mele care au copii.

Uneori m-am speriat, alte ori le-am închis sunetul. Eu eram dornică de povestea mea, de experiența mea, de a simții oboseala mea sau fericirea mea.

Au urmat ani de încercări, ani de analize, investigații, ani de teste negative, de sporadice dezamăgiri, că încă nu ești pregătit să vi în burtica mea și în brațele tatălui tău, dar și ani în care negam că mie nu îmi va fi dat să fiu mamă, că nouă nu ne va fi dat să fim părinții tăi.

Licuriciul nostru mic, te așteptăm să ne luminezi pașii. Poate doar te încarci cu energia soarelui, să fi sigur că sclipirea îți este de ajuns pentru a rămâne în burtica mea pe parcursul celor 9 luni?

Într-o altă zi, când speranța de a avea un bebe, o agățasem în curierul de pe hol, minunea s-a produs.

Ne uitam și nu ne venea a crede. Am repetat multe teste.Toate indicau prezența ta. Doamne...nu știam că poate încăpea atâta emoție într-o minune atât de mică. Nu știam că o femeie poate simți atâta fericire produsă de un miracol, ce pentru altele este normalitate.

Am mers imediat la control, te-am văzut, luminai ecranul cu iubirea ta, ți-am auzit inimioara, sunetul ei acoperea sunetul bătăilor noastre. Am luat prima poză cu tine. O am și acum. Uneori o privesc și lacrimi îmi acoperă obrazul și îmi spală mâinile atât de împreunate de la rugăciunile pe care le-am trimis noapte de noapte spre tine.

A urmat o perioadă frumoasă, o perioadă cu planuri. Încercam să nu las mintea să zboare prea mult, încă îmi părea ireal că în sfârșit aveam să devin mamă, că în sfârșit aveam să devenim părinții tăi.

După o vreme, m-am trezit. Micul meu Licurici, m-ai trezit mult prea devreme. Am simțit că ai plecat. Dar am refuzat să cred că este adevărat.

Am fugit la spital, acolo o doamnă doctor care era de gardă mi-a zis că inimioara ta s-a oprit. Se mai întâmplă uneori.

Am plâns, am fost furioasă, nu înțelegeam de ce ai ales să vi, dacă știai că vei pleca atât de repede din mine. De ce ai ales Licurici să îmi închizi lumina în suflet? Oare nu ai simțit cât de mult te iubim,chiar dinainte să vi în burtica mea, oare nu ai auzit când tati îți vorbea și îți povestea minunățiile ce există aici, aventurile prin care te va purta cu el de mână. Oare nu m-ai auzit când îți povesteam despre bucuria de a avea un ajutor de nădejde când vom face deserturile tale preferate?

Te așteptam să mă înveți despre dragoste, gingășie, bucurie pentru lucrurile mărunte.

Licurici, tu ești și vei fi mereu pentru mine copilul meu. Te așteptam atât de mult să îmi strângi degetulul meu cu degețelul tău mare și să îți iei apoi avânt să ma strângi în brațe tare...tare. Să stai lângă mine să îți simt mirosul de lapte, să îți imortalizez zâmbetul, să îl tachinez pe tati că semeni doar cu mine și el să mă tachineze că semeni cu mama lui.

Poate nu era timpul nostru, încă descopăr câte un motiv pentru care nu ești aici cu noi.

Poate că ești un licurici special cu o lumină arzătoare și caldă ca a Soarelui.

Poate că era nevoie de tine acolo sus să duci speranța mai departe așa cum ai lasat-o în noi! Poate... Licuriciul meu iubit cu gropițe pline de gingășie...Te vom iubi mereu!

© 2019 Karina Costan, Psihoterapeut
Creat cu Webnode
Creați un site gratuit! Acest site a fost realizat cu Webnode. Creați-vă propriul site gratuit chiar azi! Începeți