Puterea de a o lua de la capăt...

    Când se termină povestea, oricare ar fi ea?!

   Rezistă, nu ceda încă, am nevoie să ai nevoie de mine. Nu vreau să dau drumul, încă nu am adunat putere și pentru asta. Hai să mergem acasă, vino!

   Încă mă gândesc la ultimul sărut. Când te rănesc cuvintele lui, tu le auzi măcar pe cele pe care ți le scriu?

   Visele le-ai lăsat în urmă, se scurg din tine, lăsând urme adânci pe drum. Mă iau după ele, dar alunec. Nu ajung la tine.

  Dorințele se scurg din tine ca ultimile suflari.

  Și acum îmi aduc aminte când mi-ai zis că pleci...și acum îmi aduc aminte de obrajii pătați de lacrimi și rimel. Bizar e corpul, mintea, sufletul.

  Emoția face corpul să se scalde în zâmbet sau durere fizică. Îl otraveste sau îl vindecă.

  Când atingi apogeul propriu de durere mintea părăsește corpul. Acesta este mecanismul unora pentru a se asigura că nu mai simt durerea. Lasă imaginația să creeze confuzia că lupta ar fi a altcuiva și roagă empatia să ramana pentru a permite lacrimei și țipatului să descarce intensitatea durerii cuprinsă în descompunerea corpului.

 Demență, dedublare, fugă în imaginar, lumi paralele, ambivalența și multe alte forme. 

  Ce mai contează forma pe care involuntar decidem să o alegem? Tot de noi depinde cum rezolvăm disconfortul.

   Patru tipuri de temperament, alte câteva tipare de personalitate. Constant de la situație la reacție facem slalom printre ele, le îmbinăm, le dezbinăm cu unicul scop de a ne atinge țelul și de a face din confuzie pură luciditate.

   Așadar cum ne apărăm de propriile mecanisme de apărare? Unele sunt benefice,însă altele pot distorsiona realitatea în care trăim, ajungând doar să funcționam.

  Cred foarte mult că totul începe de la verbalizarea și conștientizarea afirmației "Am nevoie de ajutor". O dată puse aceste piese pe tablou,restul pieselor se atrag și se așează de la sine. Foarte important este și antrenarea constantă a creierului, fie prin citit, scris, creat, dans, călătorii, orice îl stimulează și îl bucură pe el.

  În felul acesta, orice eveniment am traversa, emoția puternica, produsă, pozitivă sau negativă nu ne va putea zgudui atât de puternic încât să ne rupă de noi înșine. În acest fel, la orice vârstă ne-am afla putem depăși orice ne este aruncat în cale,cu demnitate, răbdare, încercând constant să înțelegem, într-un final creînd diversitatea necesară pentru a ajunge la înțelepciunea mult râvnită .

  Înțelepciunea ajută să ne apărăm cu zâmbetul, să atacăm cu tăcerea și să zdrobim cu indiferența.

  Frumusețea înțelepciunii constă în naturalețea actului fără minim de efort, gând sau intenție de a face rău sau de a căuta răzbunare.

  Când începe povestea? Atunci când decidem că e momentul să o încheiem și să urcăm o treaptă mai sus.

  Durere, dor, lacrimi vor fi. Unele situatii le aduc inevitabil. Însă dacă reușim cu fiecare experiență să mai urcăm o treaptă, în loc să vedem disconfortul acestor stări sau emoții, ne vom putea bucura de beneficiile lor,de frumusețea lor,de lecția lor jucată tacit în povestea vieții noastre.