Solidaritate...nu Solitudine!

Acceptarea lipsei de control ne poate reechilibra emoțional. Cum anume? Prin înțelegerea faptului că mereu vor fi lucruri ce se vor materializa independent de eforturile noastre.

Lăsăm mintea să zboare ba în trecut, ba în viitor. Noi unde trăim? Nu în prezent?Uneori acest prezent poate fi atât de incomod, parcă am face parte dintr-un film de groază, alte ori dintr-o minunată comedie romantică și tot așa.

Lumea în care trăim este imensă, ca un vârtej puternic în care ne scaldăm. Atât de multe emoții, atât de schimbătoare. Suntem constant testați!

Vino...hai vino mai aproape! Stai acolo nemișcat. A trecut atât de mult de când privirile noastre nu s-au mai intersesctat. Nu te așteptai să mă revezi vreodată...ști ceva, nici eu nu mai speram că te voi revedea. Mi-am dorit atât de mult să îți mai privesc o dată ochii, să îți simt respirația, să simt emoția pe care mână ta o trezește când mă mângâiai.

La un moment dat mi-am impus să uit. Și reușisem. Mereu cred că reușesc. Este doar o iluzie a cărei bătălie sunt gata să o accept. Acum te privesc, chiar și după atâta vreme, emoția revine cu aceași intensitate.

Mă gândeam să învăț cum să pierd. Cum să te pierd de fiecare dată când cred că te regăsesc.

Uneori să ști să pierzi, cum să pierzi este mult mai important decât să înveți cum să câștigi.

Rostesc și realizez. Resemnific, fug, restructurez.

Vreau să mă pierd în tine.Vreau să câștig în mine ceea ce admir la tine.
Învață-mă! Sau nu!

A pierde, uneori înseamnă a regăsi ceva ce poate nici nu știam că deja se afla acolo, așteptandu-ne doar să îi dăm o șansă. Are sens? Sensul întotdeauna va fi ambiguu și subiectiv. Depinde de trăirile pe care le permitem să ne contureze forma, din ce postură ne dăm voie să vedem realitatea în care ne lăsăm prinși.

În final Solidaritatea și nu Solitudine va triumfa!